Răspunsul inimii credincioase față de suferință

El era un adolescent, abia ce făcuse tranziția de la școala duminicală la studiul biblic personal, când o situație medicală care avea să-i schimbe întreaga viață l-a forțat să stea față în față cu realizarea că în această lume căzută, nu există garanția unei vieți ușoare.

Amândoi conduceau un grup de casă, fiecare bărbat din grup se uita la el ca la un exemplu și fiecare femeie își dorea să semene mai mult cu ea. Nimeni nu putea să vadă durerea din spatele slujirii lor credincioase, o durere pe care încercau să o suprime când vedeau cum familiile vin cu copiii la grupul de casă, în timp ce ei nu pot avea unul. O durere care ducea la momente nespuse de disperare, în care doar se întrebau dacă mai pot continua să slujească astfel.

Ea se apropia de pensie când soțul ei a murit. În niciun aspect nu era slabă din punct de vedere spiritual, chiar dacă soțul ei era pastor, ea nu își neglija propriile responsabilități spirituale și propria relație cu Dumnezeu. Deși se vedea aproape zilnic cu oameni din biserică și copiii ei o vizitau lunar, fără soțul ei totul era diferit. Cum ar fi putut ea să le vorbească fetelor tinere despre Dumnezeu când i se părea că prezența Lui a dispărut odată cu soțul ei?

Suferința și revolta

Suferința în această viață este garantată. Este una din scuzele noastre principale pentru revolta noastră împotriva lui Dumnezeu. Da, ai citit bine. Aceasta poate să fie o scuză a revoltei noastre, însă nu este niciodată un motiv. Dacă ar fi fost un motiv, asta ar însemna că orice persoană care suferă ar fi îndreptățită în revolta ei față de Dumnezeu. Însă revolta este un răspuns față de suferință care ne arată starea inimii noastre.

Revolta în urma suferinței declară că noi aveam un anumit plan care a fost ruinat de lucruri din afara controlului nostru, așa că mergem instinctiv să aruncăm vina asupra Celui care este în control, sau care cel puțin este în control când acest lucru ne permite să lovim în El cu frustrările noastre, trăind în rest de parcă acest lucru nu este adevărat când nu suferim.

Ba mai mult, auto-îndreptățirea noastră merge atât de adânc încât ne face să atribuim atribute false caracterului lui Dumnezeu, ca la urmă să-L putem critica. Facem acest lucru cu o ușurință extraordinară, ceea ce ar trebui să ne înspăimânte groaznic, având în vedere că noi ne amintim de suferință doar când noi avem parte de ea și, în rest, ne trăim viețile de parcă acest lucru nici nu există.

Suferința în viața credincioșilor

Pentru a vedea că prezența suferinței nu este același lucru cu prezența revoltei, ne vom uita la un exemplu din Cuvânt. Ioan 11:1-46

Textul începe prin a ne prezenta realitatea suferinței în viața credincioșilor. Nu putem spune că doar oamenii pedepsiți de Dumnezeu suferă, vedem clar cum cei 3 frați „iubiți de Isus" suferă. Ba chiar mai mult, tragedia se întâmplă Mariei, cea care a prevăzut suferința Domnului Isus.

Poate noi ne gândim că celor care sunt credincioși nu li se întâmplă rău, sau dacă li se întâmplă, acesta are o anumită măsură care nu depășește așteptările noastre despre cantitatea suferinței de care ar trebui credincioșii să aibă parte. Vedem totuși în Scriptură că acest lucru nu e adevărat.

Și ei, la fel ca noi astăzi, aleg ca în suferința lor să-I ceară ajutor Celui care ei credeau că îi poate ajuta și va dori să facă asta. Vedem de la început că dorința lui Isus nu este ca suferința doar să înceteze în viața celor pe care El îi iubește, El dorește ca această suferință să lucreze ceva. Așa că Isus alege să aștepte.

Deși El ajunge a 4-a zi, El nu întârzie, pentru că niciodată nu a fost scopul Său să ajungă mai devreme, aceasta era dorința surorilor.

Marta

Ajuns în Betania, Isus este confruntat cu suferința Martei. Suferința Martei nu a produs revoltă totuși. Sigur, versetul 21, care este prima ei frază când Îl vede pe Isus, pare a fi răspunsul unei persoane care e gata să Îl învinuiască pe Isus pentru suferința prin care trece. Însă a 2-a frază, versetul 22, ne arată inima din spatele versetului 21.

Ea nu a venit înaintea lui Isus pentru a-și expune „dreptul" ei de a-L trage la răspundere pentru cele întâmplate. Prima ei frază arată teologia ei despre Isus, iar a 2-a arată cum această teologie produce în inima ei credință.

Ea nu-I spune lui Dumnezeu cum ar trebui să procedeze, ea Îi declară lui Isus credința ei față de puterea și inima Lui. Are credința că Dumnezeu nu este doar atotputernic, ci și iubitor și plin de milă.

Această femeie, care era mai preocupată de tradiție decât de prezența lui Isus, își lasă sora, invitații și toată tradiția și vine înaintea lui Isus, pentru că omul nu are nevoie de un ritual religios, ci de Dumnezeu personal.

Însă percepția Martei despre măreția lui Isus încă nu era completă; când El îi spune că fratele ei va învia, ea răspunde conform teologiei escatologice pe care o avea. Marta răspunde conform răspunsului pe care ea îl anticipa că Isus avea să i-l dea. Ea se așteaptă la un răspuns care să se potrivească cutiei în care ea L-a pus pe Dumnezeu.

Maria

Marta nu este singura care refuză să se revolte. Imediat ce Isus trimite după Maria, ea vine, nu așteaptă, nu refuză și nu se scuză, chiar și în suferință. Maria este obișnuită să aducă la picioarele Domnului Isus inima ei.

Dacă în trecut ea a venit și, alături de inima ei slujitoare, a jertfit la picioarele lui Isus ce avea mai bun, vedem acum cum în suferință alege să aducă ce are mai respingător. Vedem din vorbele ei (v. 32) că inima sa nu era pregătită să Îl tragă la răspundere pe Domnul Isus că nu a lucrat cum a vrut ea, inima ei dorea să-I exprime lui Isus toată durerea prin care trece, în ciuda credinței, și atât.

Maria nu intervine peste rolul Domnului Isus pentru a-I spune cum trebuie să acționeze, ea doar face în totalitate ce ține de ea: vine la Isus așa cum este.

Credincioșia

Credincioșia nu este o ușă de scăpare din suferință, ea este scopul suferinței: generarea unei credințe care stă statornică și îndură în ciuda oricărei încercări. Dar acest scop nu reprezintă un punct care trebuie atins, după care toată problema este rezolvată.

Credincioșia este un mod de trai, nu un moment din viață în care ne „predăm" viața pentru a ieși din sezonul secetos în care ne aflăm. Cele 2 surori nu vin cu o credință pe care o joacă ca un monopol care ar trebui să forțeze mâna lui Dumnezeu ca El să lucreze așa cum vor ele.

Inima lui Isus

Dacă până acum am văzut inimile surorilor în suferința lor, versetele 33 și 35 ne arată inima lui Isus față de credincioșii care suferă. Trebuie să știm înainte că acest lucru nu e o caracteristică atribuită doar lui Isus, ci tuturor persoanelor din Trinitate, până la urmă este un singur Dumnezeu.

Trebuie să înțelegem că Dumnezeu nu S-a schimbat odată cu întruparea lui Isus, tot ce a făcut întruparea Lui a fost să schimbe pentru o perioadă limitată modul în care El își exprimă emoțiile (v. 35). Exemplul lui Isus arată că durerea profundă în fața morții nu indică o lipsă de credință, ci o tristețe sinceră față de realitatea suferinței și a morții.

Emoțiile nu sunt ceva rău, ele nu au apărut după cădere, ca orice lucru care era bun, ele au fost alterate de cădere. Isus a fost omul perfect, deci a avut inteligență emoțională perfectă. Isus nu e insensibil sau lipsit de sentimente, aceste versete ne arată cum sentimentele și situațiile noastre stârnesc sentimente în Isus.

Aceasta este inima Dumnezeului care a ales să moară pentru creația Sa rebelă și este o insultă la adresa Sa să spunem că a mers la cruce fără să simtă ceva. Nu este durere mai mare decât atunci când dragostea noastră nu este reciprocă și nu există iubire mai mare decât să te sacrifici știind că urmează să suferi prin acea durere.

Învierea lui Lazăr și crucea

Fiul Suferinței, care este judecat de ai Săi chiar și în suferința Sa (v. 37), a venit să aducă sfârșitul ei și începutul eternității fără durere. Vedem cum Isus merge la mormânt pentru a împlini planul lui Dumnezeu, care nu era doar să îl învie pe Lazăr.

Evreii credeau că după sfârșitul celei de-a 3-a zi un om nu mai poate învia, iar trupul lui Lazăr deja începuse să se descompună. Isus a venit a 4-a zi pentru a Se revela pe Sine mai bine și pentru a primi gloria pe care o merită.

Fiul lui Dumnezeu arată o privire a ce urma să facă în câteva săptămâni, cum El urma să ne scape de cea mai mare suferință din lumea aceasta: moartea. Așa că El Însuși gustă din moarte pentru a o înfrânge și pentru ca noi să căpătăm viață.

Isus a suferit și El a vrut să nu fi suferit așa dacă ar fi fost altă cale. Cu toate acestea, a mers credincios la cruce, știind că planul Tatălui este cel mai bun rezultat.

La cruce, Dumnezeu transformă cel mai tragic și îngrozitor moment de suferință din istorie în cea mai bună, puternică și glorioasă veste: Evanghelia.

Lazăr învie și aduce bucurie și alungă suferința familiei și a prietenilor, dar învierea lui Isus alină suferința oricui crede în El, știind că suferința noastră este efemeră, însă urmează o eternitate plină de bucurie și pace alături de El.

Două opțiuni

Dacă suferi astăzi, ai în fața ta 2 opțiuni.

Poți să alegi să te revolți împotriva lui Dumnezeu din cauza suferinței tale și această revoltă poate avea manifestări diferite: I-ai putea nega existența, I-ai putea contrazice caracterul, Îi poți submina înțelepciunea și inteligența, Îl poți defăima ca un tiran sau Îl poți ignora complet, spunând că nu Îi pasă.

Sau poți să jelești din toată inima cu credință. Această jelire poate avea și ea manifestările sale: ai putea să strigi, ai putea să plângi atât de amarnic încât să nu ți se audă vocea, ai putea să pierzi ore întregi în întrebări și gânduri sau doar să stai în tăcere.

Cât timp te încrezi în El, nu contează cu ce e inima ta plină, Tatăl Și-a întors fața la cruce ca tu să nu ai vreun moment în care strigi către El și El să nu răspundă.

Însă unele răspunsuri le vom afla doar în Cer, de aceea este înțelept să știm că refuzul urmăririi unui răspuns care nu ne va schimba obiectul credinței noastre, dar care ne va scădea din credință, nu este un semn al unei lașități intelectuale, ci al unei maturități spirituale.

---